Interviu: Laura Capiţa despre obsesia ”Învăţământul este sufocat de programe încărcate”

De fapt, programele sunt opţionale, iar ”părinţii, elevii şi chiar profesorii citesc programa prin lentila examenelor,” afirmă ea într-un interviu Mediafax.

• Doi mari producători auto ar putea fuziona și ar deveni al treilea cel mai mare grup…
• A murit crocodilul Burt din filmul „Crocodile Dundee”

Reporter: Programe prea încărcate, lucruri inutile. De ce nu scăpăm de vechituri, de balast?

Laura Capiţa: Textul programelor şcolare are un caracter tehnic, însemnând o structură care necesita un tip specific de lectură, incluzând aici şi termenii specifici în care sunt redactate. Acest text răspunde mai multor întrebări, dintre care, cele mai importante sunt DE CE, CE şi CUM se studiază un domeniu de cunoaştere şcolară. Dacă textul răspunde acestor întrebări, atunci este un text clar, dar mai ales aplicabil la clasă.

Pe de altă parte, trebuie să acceptăm că mitul programelor încărcate este întreţinut de două aspecte care au legătură cu textul programelor: relaţia cu manualele şi cu evaluarea, mai ales acea evaluare cu miză mare, legată de examene şi certificări. Părinţii, elevii şi chiar profesorii citesc programa prin lentila examenelor. Obiectele de studiu incluse în evaluări de acest fel sunt atent monitorizate – cât din ceea ce se învaţă se şi evaluează este o întrebare care apare frecvent. Şi, la fel de frecvent De ce să învăţăm ceea nu se cere la evaluare ?

Cât priveşte manualele, acestea pot amplifica o anumită critică adusă programelor, mai ales atunci când legăm conţinutul lor de viaţa de zi cu zi. Publicul are mai mult contact cu manualele, sunt texte mai accesibile şi la îndemână. De aceea, sunt frecvente situaţiile când critica adusă manualelor este extinsă asupra programelor.

Reporter: Sunt profesorii neputincioşi în faţa programelor?

Laura Capiţa: Dacă ar fi să comparăm textul programelor din România cu cel al programelor din alte ţări am constata că ale noastre, în linii mari, nu sunt mai bune sau mai rele decât ale altora. Dar ceea ce diferă mult este modul în care programele sunt puse în act, sunt însufleţite, să spunem, prin ceea ce se întâmplă în clasă. Fiind un text cu caracter normativ, ele constituie reperul cel mai important al activităţii la clasă. Dar dacă citim textele, vom vedea numeroase situaţii în care se solicită din partea profesorilor adecvarea lor la specificul elevilor, alegerea unor teme sau activităţi care sunt semnificative din perspectiva învăţării sau al relevanţei pentru elevi. Deci profesorii mai degrabă au un grad mare de libertate de opţiune, iar unii dintre ei nu au curajul de a-şi asuma această libertate. Putem încerca să facem o legătură a programelor cu un anumit stil de predare, dar cred că fiecare profesor îşi poate adecva modul de raportare la programele şcolare.

Reporter: Oamenii care fac programele sunt rupţi de realitatea scolii?

Laura Capiţa: Susţin ideea curriculum-ului (fie că vorbim de plan de învăţământ sau de programe şcolare) ca bun public şi sunt numeroase argumentele. Grupurile de lucru includ profesori recunoscuţi la nivelul comunităţilor profesionale – cele mai noi asemenea grupuri s-au realizat în urma unei selecţii bazate pe criterii riguroase. În plus, textele programelor sunt supuse dezbaterii, iar modificarea textelor iniţiale, astfel încât să se valorifice rezultatele dezbaterii este deja o practică. De cele mai multe ori, cei care elaborează programele lucrează ca o comunitate de învăţare şi acest lucru reprezintă un efect secundar benefic.

Lipseşte o mai mare comunicare cu publicul larg, este adevărat. Aici sunt multe de făcut în continuare.

Cine este Laura Capiţa:

Poziţia prezentă: cercetător ştiinţific II în cadrul Laboratorului Curriculum ( din 1990)

Studii: Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie-Filosofie, specializarea Istorie-Filosofie (promoţia 1988). În anul 2002 a obţinut titlul de doctor în Ştiinţele Educaţiei cu teza Metodologia proiectării curriculumului. Aplicaţii la domeniul învăţării ştiinţelor sociale (coord. Prof. univ. dr. Dan Potolea).

Experienţă profesională: a predat istorie, geografie şi discipline socio-umane la nivel gimnazial şi liceal până în 1990, când a devenit cercetător la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. A coordonat practica pedagogică, seminariile şi, ulterior, cursul de Didactica istoriei la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A participat la activităţi de elaborare a curriculumului naţional pentru istorie, a fost secretar ştiinţific al Consiliului Naţional pentru Curriculum şi a coordonat activitatea laboratorului Curriculum pentru o perioadă de timp. A participat ca expert în proiecte ale Consiliului Europei în domeniul istoriei şi al formării profesorilor.

Domenii de competenţă: expertiză şi consultanţă în domeniul Curriculumului naţional din învăţământul preuniversitar; cercetări în domeniul curriculumului; cercetarea manualelor şcolare; proiectare, expertiză şi evaluare în domeniul Curriculumului naţional – istorie şi istoria şi tradiţiile minorităţilor; didactici ale istoriei; formarea iniţială şi continuă a profesorilor care predau istorie.